Sexul ROMPRES (festiv)

Răzvan ŢUPA
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Sexul ROMPRES (festiv) jpeg

– melodie –

Să omor oameni nu mi-a plăcut nicio­dată. Cu toate că sînt unele nopți în care parcă nu ai încotro. Prin august, anul acesta, vara mi se termina. Eram într-o grădină în nordul Bucureştiului şi cineva adunase toate persoanele pe care le-am cunoscut.

Noaptea cînd au plecat extratereștrii. O pisică cu nume exotic s-a uitat la mine fix şi orice petrecere la care am fost bucuros a început să sune dintre dalele de beton ale aleii. De obicei tratez lucrurile de genul acesta cu instrumente poetice, așa că am tăcut. În mod ciudat, toate ferestrele blocurilor din jurul grădinii în care stăteam erau întunecate. În colțul micii bucătării de vară, de unde pornea lumina peste masa de plastic verde, era o tufă de flori uscate. „Uite, florile alea nu mor niciodată, dar eu am reușit să le usuc“, mi-a spus. Cred că am încercat să glumesc sau mi-am deschis niște piste declarative, cum simțeam nevoia să fac în perioada respectivă, pentru că în locul cuvintelor au ieșit niște țiuituri ciudate. Semănau cu sunetele din clipurile de pe YouTube cu fond sonor pe care nu îl aud decât cei care încă nu au împlinit 50 de ani.

Bărbați care urăsc pisicile. Sunetul era un pic deranjant, dar, cînd s-a dus să schimbe muzica pentru că noaptea cerea să începem să dansăm și tot ce alegeam eu nu se potrivea deloc, umbra pe care a lăsat-o din cadrul ușii a făcut să apară un peisaj întreg cu ochi alungiți și strălucitori. După colțurile pereților care încadrau curtea, la rădăcinile copacilor și chiar din blana pisicii care se îndepărta liniștită, niște priviri translucide, întunecate, întorceau imaginea mea stînd pe scaun cu o țigară între degete. Mă gîndeam că nu mai fumez, dar se vede că insistam să extrag cilindrii albi din pachetul care nu era al meu. Ca să ajungem în grădină trecusem de două porți metalice pornind de pe o stradă cu nume de vers clasic. În capul meu încă se mai sărbătoreau întîlniri și bucurii pentru care bîntuisem prin București dintr-un capăt în celălalt. La un moment dat, am și scris un poem despre petrecerile acelea, dar de cîte ori mă apucam să-l citesc, mă plictisea teribil în unele părți.

Catexit summer. Cred că era din cauza sunetului care continua să se audă lipind de sub haine corpurile unul de celălalt, ca o muzică de neascultat. După ce a pus muzica, a intrat pe ușa următoare spre toaletă pentru că lumina a revenit peste masa la care stăteam și toate privirile acelea s-au ridicat în aer. Zbîrnîiau. Pentru prima dată, m-am simțit așezat pe scaunul de veceu cu toate că eu eram în continuare în grădină. Ochii aceia sticloși întorceau fiecare moment din ultimii 15 ani în care am fost mulțumit de locul și momentul în care mă aflam. Pe spate începuse să mi se scurgă o picătură de apă din Dîmbovița. Pe la începutul anilor 2000 am plecat mai mulți, noaptea, de la o petrecere, să facem baie la Eroilor. Picătura aia abia acum, în 2016, își făcuse drum pînă pe undeva sub spatele cutiei mele toracice. Cînd s a oprit, eram deja dezbrăcați și răcoarea toamnei se strecurase ca o mie de degete reci prin părul fiecăruia dintre noi. Sunetul a încetat. Acum venea din interiorul urechii, nu din exterior. Privirile invazive abia mai licăreau pe cer și țiuitul mă făcea să mă gîndesc că un tratat mai vechi spunea că aia e vocea lui Dumnezeu. Pisica revenise și își căuta din ochi stăpîna. Marginile corpului nu le mai separai de trupurile prinse în dans. Erau toate apropierile din petrecerile oricărui colț de lume. De cînd s-a gîndit cineva să separe un moment de altul prin sunete și variații de ritm, am avut destulă vreme ca să nu mai suferim ca nou-născuții toată durerea în același timp. Să omor oameni mi s-a părut mereu destul de plictisitor. Dar sînt unele petreceri la care a mers perfect. Înainte să se lumineze, am rîs împreună cînd băteam cu lopățica pămîntul peste corpurile de lîngă tulpinile uscate. Cînd pe cer s-a stins pînă și ultimul semn ale unei prezențe nepămîntene, știam că e timpul. Am întors paharele goale cu gurile în jos pe masă și din brazdele proaspete au ieșit vii toți cei pe care îi făcuserăm să expire în anii aceștia. Unii erau deja în vîrstă și aveau copii. Ne-au făcut semne prietenoase, ca și cum știau prin ce am trecut, și au pornit spre remorcile în care se încărcau zilierii. Păreau fericiți. „Păi, ce sîntem noi, copii de bani gata ca să ne permitem să fim triști?“, mi-a șoptit unul dintre ei înainte să tragă ștecherul veiozei din bucătărie. De atunci, cum vede cineva o pisică, știu că iar a funcționat treaba cu învierea printr-o curte înconjurată cu pereți jupuiți. S-a luminat și nu puteam să-mi scot din minte primul vers din Epopeea lui Ghilgameș. Poemul imposibil era, în sfîrșit, corectat.

A doua zi, aveam pe spate nişte urme cu modelul scoarţei de copac. Nu dureau decît un pic, dar eram sigur că așa spun extratereştrii „la revedere“. Sigur, dacă aş fi crezut vreodată în extratereştri. 

Răzvan Țupa este poet.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Pedeapsă pentru șoferul de 19 ani care a spulberat șase copii pe trecerea de pietoni. Claudiu Nițariu circula cu 140 km/h
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă în procesul în care tânărul Claudiu Nițariu a fost judecat pentru omor, pentru că a spulberat șase copii pe o trecere de pietoni. Una dintre victime a decedat la spital.
image
O familie de „țepari în serie” a fugit fără să plătească din nu mai puțin de şapte restaurante în ultimul an
După ce o familie de opt persoane a plecat dintr-un restaurant italian din Țara Galilor fără să plătească şi patronul a făcut plângere la poliţie, a ieşit la iveală faptul că aceştia erau de fapt „ţepari în serie”.
image
Roșiile românești au ieșit pe piață. Cu cât vând marfa producătorii din celebrul bazin legumicol Matca
Legumicultorii din Matca, județul Galaţi, au scos la vânzare prima recoltă de roşii de anul acesta. Pentru că e prima cultură din acest an şi preţul de plecare din solarii este unul pe măsură: 20 de lei kilogramul.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.