Aventurile bravului soldat Julică

O sâmbătă liniştită

Julius Constantinescu

Sâmbătă la prânz, pe Schitu Măgureanu, parchez vizavi de Bulandra, pe colţ, în dreptul unui hotel prăpădit înghesuit într-un bloc venerabil. Din hotel iese prompt o duduie, se propteşte în faţa maşinii şi-mi ordonă să nu parchez acolo, că e rezervat. Deschid geamul şi-i spun că nu există nici un semn, aşa că, dacă vrea să-mi mut maşina, să poftească să-mi arate un contract. “Imediat”, zice duduia, şi dispare înăuntru.

Joacă la cacialma, bineînţeles că n-are nici un contract – am parcat pe colţ, unde oprirea e interzisă (ştiu bine Codul Rutier, dacă-mi saltă permisul îl iau înapoi fluierând). Mă aştept mai degrabă ca, în loc de contract, duduia să vină cu doi băieţi bine clădiţi.
După vreo trei minute, fata se întoarce cu mâinile goale: “Da’ ce, sunteţi de la…? De ce trebuie să vă arăt io contractul?”. “Nu”, zic, “nu sunt de la… Trebuie să-mi arătaţi contractul pentru că nu există nici un semn din care să rezulte că aici e o parcare rezervată”. Rămâne perplexă. Apoi, intră înapoi în hotel trântind uşa. Eu îi aştept în continuare pe băieţii bine clădiţi, ca să pot suna la poliţie (Poliţia Comunitară nu se ocupă de contravenţii rutiere).

Văzând că n-o scot la capăt cu intimidarea, angajaţii hotelului schimbă tactica: vin pe rând şi-şi lipesc nasurile de geam, zgâindu-se la mine (probabil, eu trebuia să mă ruşinez şi să mă car cu coada între picioare de-acolo). Doar că nu sunt deloc ruşinos, mă zgâiesc şi eu la ei, le fac semne cu mâna. Dacă şi-au făcut socoteala că cedez primul, mi-e milă de ei – aş putea învăţa chiar şi un catâr ce înseamnă îndărătnicia.

Într-un final, au apărut amicii pe care îi aşteptam şi am părăsit câmpul de luptă triumfător, dându-le cu tifla. Aş fi învins oricum: în cel mult 12 ore schimbau tura şi erau nevoiţi să plece.

Share:

13 comments

  1. Arsulici 23 November, 2009 at 09:11

    Cunosc zona… Hotel prapadit inghesuit intr-un bloc venerabil … blocul e venerabil pentru ca exista pericolul unei contaminari venerice?

  2. EmyD 23 November, 2009 at 09:11

    Scos de la naftalină? 🙂

  3. aNDRIIpOPA 23 November, 2009 at 10:46

    Te pregateai de turismu’ electoral? 😀

  4. writeman 23 November, 2009 at 12:02

    @ registry cleaners – julius, alerta, spam in comments!!! 🙂

  5. Miorlaupufos 23 November, 2009 at 12:14

    Oldies but goldies

  6. filip 23 November, 2009 at 12:26

    l-ai mai publicat articolu` asta in 7 plus undeva demult

  7. Adrian Calarasu 23 November, 2009 at 12:30

    writeman: l-am aranjat pe robot, i-am facut un scurt pe pin 1+2, o sa ne scuteasca o vreme.

  8. writeman 23 November, 2009 at 14:15

    @ Adrian Calarasu – cum zici tu acolo 🙂

  9. Laur 23 November, 2009 at 14:37

    – Ăsta era un comentariu plin de umor și miștouri despre spamuri în WordPress, da’ între timp și-a făcut Julică timp și-a măturat, așa că am rămas făra obiectu’ muncii –

  10. N.A. 23 November, 2009 at 17:37

    Hihi, bravo! Bine le-ai facut! Si io as fi stat toata ziua acolo, sa le fac in ciuda!

  11. Alina 23 November, 2009 at 19:58

    am un deja-vu cand citesc asta. nu a fost si mai demult?

  12. Florian 23 November, 2009 at 20:32

    La aşa un hotel prăpădit, nici nu te puteai aştepta să aibă angajaţi cu un IQ mai mare decât numărul de la pantofi. Dacă le funcţiona cât de cât de cât neuronul, ar fi sunat la Poliţia Rutieră, să anunţe că vizavi de teatrul Bulandra a avut loc un accident grav. In cel mult cinci minute apărea un echipaj şi dădea de Julius parcat aiurea. Să vezi ce îşi scoteau poliţaii pârleala pe Tiran, pentru păcăleala pe care şi-au luat-o cu accidentul.

  13. Tweets that mention Daily Cotcodac »  O sâmbătă liniştită -- Topsy.com 24 November, 2009 at 15:32

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC and Andrei Manea, Gabi. Gabi said: RT @JuliusDC Daily Cotcodac» O sâmbătă liniştită http://ow.ly/1mIxhA […]

Leave a reply